Fete şi băieţi, materia pe care o vedeţi aici este preluată, cu permisiune!, de pe portalul de ştiri non-stop HotNews.md.
Aşa că vedeţi cum preluaţi, dacă preluaţi, ceva materie de pe blog. Luaţi seama la © ! ;)

15 noiembrie 2010

Biserica din miez de pâine

Biserica are o înălţime de circa un metru şi este confecţionată integral din miez de pâine. Este curios că şi cele mai mici detaliile din interior, inclusiv altarul, sunt făcute din miez de pâine. Se vede că biserica a fost „construită” cu multă trudă şi migală, iar autorul acestei lucrări a avut o mare dragoste faţă de Dumnezeu.

Este vorba de un exponat care poate fi văzut la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi.

...A fost adusă acum câţiva ani la muzeu de la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Bălţi, cel mai vechi locaş sfânt din localitate. Nimeni nu ştie numele celui care a avut răbdarea să confecţioneze această biserică din miez de pâine. Se ştie doar că autorul lucrării este un puşcariaş din Rusia, dar nimeni nu mai ştie cum a ajuns „Biserica din miez de pâine” la Catedrala din Bălţi.

„Sunt deja vreo trei ani de când e la noi şi încercăm să o menţinem, în măsura posibilităţilor, „conservată”, ca să nu poată viermii de făină s-o macine”, spune Ludmila Dobrogeanu, directoarea muzeului bălţean.

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi, fondat acum 50 de ani, numără circa 35 de mii de exponate.


Referinţe:
„Revolta exponatelor”, la Bălţi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...